Duminica Sfintei Cruci- Înjumătățirea Postului Mare

Viața parohiei Martie 19, 2017

“Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne îndeamnă să asumăm şi să purtăm crucea vieţii noastre şi să facem din ea drum spre înviere, adică prilej de apropiere şi de unire cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat”, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în volumul “ Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului”. Cea de-a treia duminică din Postul Mare este închinată de Biserică Sfintei Cruci. La Utrenie, Sfânta Cruce este scoasă în procesiune din sfântul altar în mijlocul bisericii, unde este asezată spre închinare. La Sfânta Liturghie, Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Făra-de-Moarte miluieşte-ne!”) este înlocuit cu imnul „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!”. Cinstirea Crucii Mântuitorului marchează înjumătaţirea Postului Mare, perioadă care conduce către prăznuirea Patimilor şi Învierii lui Hristos. De aceea, atât duminica aceasta, cât şi întreaga săptămână care o urmează, sunt centrate pe închinarea şi contemplarea lemnului de viaţă făcător al Crucii lui Hristos. Duminica Sfintei Cruci este cea de a treia sărbătoare închinată Sfintei Cruci. Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul al XIII-lea, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. El completa sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfănta Elena, şi cea a procesiunii Crucii din 1 august, care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Cruci la Ierusalim, în anul 630. Din puterea Crucii, luăm putere pentru a continua efortul nostru de curăţire şi pocăinţă. Crucea ne dă puterea de a respinge, prin înfrânare, patimile trupeşti, pentru a ajunge la Înviere. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Citește alte articole despre: Duminica Sfintei Cruci